Friday, October 8, 2010

Life without PHOTOSHOP

. Povestea cu prelucratul sau nu a imaginilor capturate pe senzor este o poveste oarecum interesantă. De multe ori am auzit: „eu nu prelucrez in Photoshop” sau „dacă nu se inventa prelucrarea pe calculator ce făceai?”. Aţi auzit şi voi, nu?!?. Dar nu vreau să analizez motivele pentru care unii utilizatori de aparate de fotografiat digitale nu agrează prelucrarea a ceea ce a rezultat din apăsarea declanşatorului. Nu acesta este scopul acestui articol. Vreau să vă povestesc despre altceva. Vreau să vă povestesc despre fotografia pe film. Şi aici nu mă refer la stilurile LOMO, YOLA sau VOICU, ci la fotografie prelucrată manual intr-un atelier foto*. Şi ca să simplific lucrurile mă voi referi doar la fotografia alb-negru.. Vreau să vă povestesc despre „chinurile” prin care trece imaginea imprimată pe materialul fotosensibil negativ. Chinuri pe care le indura cu stoicism de la scoaterea din aparat şi până ce fotografia era inrămată şi pusă la loc de cinste pe perete in „camera bună”. 
. Dar mai intâi să inţelegem noţiunea de material fotosensibil.. Materialul fotosensibil indispensabil pentru realizarea unei fotografii argentice se compune din două părţi distincte: suportul transparent şi stratul de gelatină impregnat cu săruri de argint sensibile la lumină, denumit emulsie. Pentru a reproduce subiectul cât mai fidel in alb-negru, inclusiv semitonurile, la aceste săruri se adaugă diferiţi pigmenţi. 
. Primul dintre chinuri se numeşte proces negativ şi inglobează totalitatea operaţiilor ulterioare inregistrării pe materialul fotosensibil a unei imagini, care au ca scop obţinerea unui negativ. Etapele procesului negativ sunt, de regulă, developarea, clătirea, fixarea, spălarea, clătirea in acid acetic diluat şi uscarea. 
. Developarea este operaţia prin care, folosind o substanţă de developare (numită revelator) apare imaginea fotografică pe emulsiile negative. Developarea produce o reducere a sărurilor de argint proporţională cu intensitatea luminoasă la care a fost supusă suprafaţa sensibilă. Developarea se face intr-o baie de developare. Compoziţia băii de developare, precum şi durata developării influenţează direct densitatea şi contrastul negativului şi implicit contrastul şi tonalitatea imaginii pozitive. Este dificil de precizat o durată optimă de developare deoarece aceasta depinde de contrastul dorit. Durata de developare se determină in funcţie de contrastul care convine cel mai bine scopului urmărit, genului de lucrare sau/şi hârtiei fotografice pe care se va copia. Hmm... deja sună a prelucrare, nu? 
. Urmează baia de intrerupere in care se introduc emulsiile fotosensibile, pentru circa 30-60s după scoaterea din revelator. Baia de intrerupere opreşte aproape instantaneu acţiunea revelatorului. Fără a fi absolut obligatorie, baia de intrerupere este necesară şi recomandabilă deoarece evită apariţia petelor datorate inegalităţilor de developare.
. Urmează fixarea. Fixarea este operaţia prin care halogenura de argint impresionată de lumină este redusă in argint metalic prin procesul developării. Insă in stratul de emulsie mai rămâne o cantitate mare de halogenură de argint neredusă (75-80%), care trebuie indepărtată in mod obligatoriu, deoarece in caz contrar, se va reduce treptat sub acţiunea luminii in argint metalic, degradând iremediabil imaginea fotografică iniţială.
 . Următorul pas este uscarea negativului. Pentru a obţine o granulaţie mai mare a negativului se poate trata materialul, după spălare, intr-o baie de alcool denaturat. Şi iar sună a prelucrare...
. In cazul in care negativul a fost subexpus sau subdevelopat, prin folosirea unei băi de innălbire se poate creşte densitatea şi contrastul imaginii cu până la 40%. Deasemenea se poate mări şi granulaţia in funcţie de substanţele chimice folosite in baia de innălbire. Prelucrare?
 . Tot prin folosirea anumitor substanţe chimice in baia de innălbire se pot imbunătăţii doar detaliile in zonele intunecate sau se poate reduce contrastul. Prelucrare? 
. In cazul in care sensibilitatea negativului este mai mică decât timpul necesar inregistrării unor imagini corect expuse se vor obţine negative subexpuse; caz in care inainte de developare materialul fotosensibil se va introduce intr-o baie de intensificare, apoi se spală şi se developează normal. Câştigul de sensibilitate poate fi de două ori sau mai mult, in funcţie de emulsia folosită. Prelucrare?. Prelucrările gen solarizarea, pseudosolarizarea sau basorelieful... au apărut cu mult inaintea Photoshop-ului. Photoshop-ul nu a inventat coada la cireaşă, ci doar a digitalizat-o.. Odată ce negativul a fost... prelucrat se poate trece la procesul pozitiv. Acesta este stadiul de prelucrare fotografică ce are drept scop obţinerea de pe un negativ a unei copii pozitive.. Spre deosebire de printarea imaginilor digitale la diferite dimensiuni, in cazul copiilor pozitive de pe negativ ii sunt necesari timpi diferiţi de expunere in funcţie de dimensiunea dorită. Cu cât mărirea este mai apreciabilă, cu atât timpul necesar de expunere este mai lung. Prelucrare?. Pentru redresarea liniilor de fugă se poate inclina rama in care este prinsă hârtia fotosensibilă la aparatul de mărit. Dar prin inclinarea ramei de copiat, o extremitate a hârtiei sensibile va primi o iluminare mai puternică. Pentru corectarea inegalităţii de iluminare se maschează o anumită durată de timp partea hârtiei aflată mai aproape de obiectiv. Prelucrare?. Pentru a obţine o fotografie high-key este necesară o expunere mai lungă decât in mod normal, apoi se va developa intr-un revelator foarte diluat şi in a cărui compoziţie să nu intre substanţe ce accentuează contrastul sau care pot facilita apariţia voalului. Prelucrare?. Pentru a obţine o fotografie low-key se va alege un negativ cât mai contrast care va fi copiat pe hârtie cu gradaţie contrastă, efectuându-se o expunere bogată. Deasemenea se va folosi un revelator energic. Prelucrare?
 . Pentru a obţine fotografii cu un aspect catifelat, dar totuţi viguros se folosea hârtia carbon.. Pentru fotografii lucioase se folosea folie de celofan lipită peste acestea. Dacă se dorea virarea spre sepia se folosea celofan colorat. Prelucrare?
 . Dar să nu uităm de retuşuri (tot prelucrări). Retuşul negativ presupune corectarea prin intervenţie mecanică pe imaginile negative a petelor luminoase, zgârieturilor şi a altor defecte similare. Retuşul negativ se realizează prin haşurare cu vârful unui creion (un fel de healing brush). Pentru ca grafitul să adere la stratul de emulsie se aplică pe suprafaţa acesteia matolein. In cazul unui retuş nereuşit, lacul matolein impreună cu grafitul se poate şterge cu ajutorul terebentinei (un fel de undo, nu?). Pentru suprafeţe mai intinse se foloseşte neococcina. 
. Pentru scoaterea punctelor negre (pete pe senzor?) se foloseşte bisturiul, lama de bărbierit sau cuţite speciale sau pentru pretenţioşi (fanii CS5 de azi) creioane abrazive (eraser?). 
. In funcţie de revelatorul folosit anumite tipuri de hârtie fotografică permit obţinerea de tonuri mergând de la negru cald la brun, sepia sau purpuriu. 
. Pe vremuri orice retuşor care se respecta avea in trusa sa un instrument asemănător unui vaporizator perfecţionat, numit aerograf. Aerograful era folosit pentru imprăştierea unui strat fin de substanţă indispensabilă atât pentru retuşul negativ cât şi pentru cel pozitiv. Cu ajutorul aerografului se puteau realiza trucaje şi alte operaţiuni imposibil de realizat altfel; datorită lui era suprimată dificila şi migăloasa operaţie de disimulare a fundalurilor cu ajutorul estompei sau pensulei. Deasemenea era folosit in obţinerea degradeurilor, vignetărilor, etc. 
. Trusa de creioane a unui retuşor conţinea creioane cu mină tare, notată cu H, de diferite intensităţi de la 1 la 9 şi mină moale, notată cu B, a căror intensităţi erau de la 1 la 6 (un fel de pencil). 
. Operaţiunile de retuş se executau pe pultul (masa) de retuş sau pe planşeta de retuş (un fel de fereastră principală in PS) care era inclinat la cca.60°. 
. Tot in trusa retuşorului se găseau şi măşti (sună cunoscut?). De regulă, măştile erau confecţionate din hârtie neagră sau carton, eventual plăcuţe de tablă subţire de aluminiu, care aveau prevăzută in mijloc o decupare de dimensiuni şi forme diferite. Se folosea atunci când se dorea ca subiectul, de obicei un portret, să fie incadrat de margini albe, fără contur precis, imaginea fotografică incadrându-se in deschizătura centrală a măştii.
. Cu ajutorul aparatului de mărit sau a ghilotinei se stabileşte raportul laturilor sau se elimină elementele nedorite din cadru (sună a crop?).. In concluzie se poate trăi şi fără editare computerizată, dar prelucrările au existat, există şi vor exista pentru că nu se va inventa prea curând aparatul de fotografiat care să exprime exact viziunea fotografului indiferent de condiţiile de fotografiere.

I dare you... NO, I double dare you to click here.
* - photoshop in engleză

4 comments:

Vladimir C. said...

Articolul tău (şi altele, tot de aici) sunt material perfect pentru notele lipicioase (sticky notes :) ) pe diverse forumuri, un bun înlocuitor pentru topicuri cum ar fi "Camera foto ca webcam".

Felicitări, foarte coerent şi excelent punctat.

Udrea Dan said...

Superb. Absolut superb. De ce nu te-am cunoscut acum 25 de ani? Atunci realmente îmi trebuiau informaţiile astea şi nu aveam de unde să le iau. Felicitări. Încă o dată : SUPERB.

Augustin Popescu said...

Era o vreme cand a avea carti despre fotografie, in biblioteca, era un must pentru oricine cocheta cu fotografia, dar se gaseau destul de greu. Acum cand mediul on-line este plin cu tutoriale si articole parca nimeni nu mai citeste.
Numarul utilizatorilor de aparate de fotografiat creste in fiecare zi, dar calitatea imaginilor imi pare ca scade direct proportional.

Eu doar incerc sa deschid ochii cui are urechi de auzit. doopuncteP

bblue said...

Da. Un articol bine scris, gandit inainte de a fi lansat. Imi place!